/ 0
Despre Adrian Berinde este destul de dificil de scris… este un artist care nu prea e cunoscut marelui public; e nevoie de o ureche mai fină şi de un ochi mai antrenat pentru a-l descoperi pe Adrian Berinde la adevărata sa valoare…
Pe portalul de folk am găsit această prezentare a artistului: “Adrian Berinde s-a născut în data de 4 mai 1958, la Oradea, pe malul stâng al Crişului. Absolvent al Şcolii de Arte Plastice din Cluj. În 1982, se stabileşte la Moudon, în Elveţia şi lucrează ca pictor liber profesionist, vernisând până în 1994 mai multe expoziţii personale la Lausanne sau Fribourg. În 1986 expune o colecţie personală de pictură pentru Amnesty Internaţional (Payerne – Paris). Una din lucrările sale a fost utilizată pentru o carte poştală de Centrul „Pompidou” din Paris.
În 1994, înfiinţează la Cluj studioul de înregistrări Taurus, alături de Sandy Deac (Desperado, voce, chitară, keyboards) şi Jimmy “El Lako” (Nightloosers, chitară, voce, muzicuţă). Devenit între timp cel mai profesional studio de înregistrări din Transilvania, studioul “Taurus” reprezintă, după spusele artistului “o biserica unde se creează muzică”. Alături de cei doi, dar şi de Oana Corabian, Lia Boldijar şi Giuseppe Poenaru (backing vocals), înregistrează în 1995 albumul Absent, realizat pe versuri propri (cu excepţia piesei Amigos Poncho, pe versuri de Jean Pierre Huser). Albumul a surprins foarte plăcut lumea muzicală românească, fiind desemnat “Albumul Anului”, iar piesele “Absent” şi “Despletită” sunt difuzate intens de posturile de radio.
Colaborează ca producător la realizarea mai multor albume ale altor artişti: Nightlosers – Sitting on top of the world, Grigore Leşe – Colecţie de interpretări folclorice româneşti, Alegria – Alegria. Discul Negru De Fum apare un an mai târziu, iar cel de-al treilea album, Vertical, continuă tematica primelor două. Textele pieselor de pe cele trei albume, împreună cu altele inedite, se regăsesc în volumul lansat în 2001 împreună cu discul Captiv În Inutil.
În 2000, semnează un contract ca muzician cu celebra companie “Cirque du Soleil” (Canada). Alături de “Cirque du Soleil”, apare ca interpret live al rolului lui Dedalus (tatăl lui Icar) în spectacolul “Varekai” produs de Cirque du Soleil. De asemenea, este protagonist al documentarului de lung metraj “Fire Within”, distribuit de către canalul de televiziune “Bravo” în Statele Unite, Canada, Europa şi România.
Lansarea celui de-al patru album are loc la Clubul Prometheus din Bucureşti. Sub numele de “Captiv în inutil” se lansează de fapt un disc şi un volum de versuri. Lansarea s-a bucurat de prezenţa unor artişti precum Adrian Pintea, Florian Pittiş şi Coca Bloos, care au prezentat “Captiv în inutil” şi au recitat versuri din volum. Florian Pittiş, responsabil cu prezentarea discului, a declarat că “ne dovedeşte că am avut dreptate când am spus că este un artist al Renaşterii. Iată că a pus mâna pe creion pentru a scrie. Nu poate sta locului şi ne arată tuturor că am putea şi noi să nu mai stăm”.
Între 2002 şi 2004 lucrează că manager artistic al Clubului Prometheus din Bucureşti, activitate ce a inclus expoziţii de arte plastice (pictură, sculptură, fotografie), programe săptămânale de teatru, muzică clasică, seri literare, jazz, muzică live pentru formaţii tinere, circuitul pentru cafeneaua literară Prometheus, publice cu participarea unor personalităţi ale literaturii române, mass-media sau voci autorizate ale societăţii civile. Activităţile din Prometheus s-au finalizat printr-o serie de festivaluri precum Festivalul de Pictură şi Sculptură “Anonimul” pentru tinerii artişti, Festivalul de Muzică Clasică “Anonimul”, pentru tinerii artişti, Festivalul de Muzică “Prometheus Live”, pentru tinerele formaţii, concursul de poezie – “Duelul poeţilor” sau câştigarea premiului UNITER pentru piesă “Ich bin Ofelia” (distribuţie Coca Bloos, regie Sorin Militaru).
În anul 2003 apare cel de-al cincilea album semnat Adrian Berinde, Albaştri După Ploi, la casa de discuri Zoom Studio.”
În 2008 ar fi trebuit să scoată un nou album, “Azil”, dar se pare că starea lui de sănătate nu este tocmai bună… cel puţin asta e informaţia pe care am aflat-o din cercul de apropiaţi ai artistului şi pe care am mai găsit-o şi aici… aşadar, aşteptăm în 2009 acest album, prezentat în avampremiera (cel puţin scriptic) pe ForeverFolk.
Albumul conţine următoarele piese:
Azil
Doar ceea ce se-aude
În alb şi negru
Acel călător
Cine poate şti
Queimada
Din resturi de timp
Poveste cu aripi
Invitaţie la dans
Testament
Verde de gara
Tot pe ForeverFolk, am găsit un interviu cu Adrian Berinde, interviu pe care îl voi transcrie aici (şi din cauza faptului că la sursă este destul de dificil de parcurs întreg textul interviului).
1. Domnule Berinde, începem prin a ne cere scuze că va intervievăm în primul rând ca muzician, mai mult, ca folkist, pentru că, aşa cum spunea Florian Pittiş în momentul lansării albumului “Captiv în inutil”, sunteţi un adevărat artist renascentist: pictor, regizor, muzică de teatru, muzică folk şi rock. Mai este posibilă această pluridisciplinaritate artistică în zilele noastre?
Orice artist, pictor sau sculptor aude o muzică în cap. Este racordul sau cu universalitatea omniprezentă în toate fiinţele. Cei care o aud mai tare simt o chemare spre munca pe care o fac. Pluridisciplinaritatea de care vorbiţi este posibilă atunci când toate acestea sunt în echilibru constant, obţinut prin multă trudă. De altfel, mi-am făcut o dambla şi am regizat un spectacol de teatru – Salonul 6 după Cehov, un videoclip pentru o piesă de-a mea, “Mai departe” şi un alt videoclip pentru Claudiu Mirică, “Lasă-mi toamnă pomii verzi”.
2. Muzica a apărut mai târziu în viața dumneavoastră. Cum s-a întâmplat?
S-a întâmplat pur şi simplu, fără a-mi propune cu înverşunare ceva anume. De la pictură la măsurarea spaţiului ca regizor este un drum extrem de scurt, apoi la muzică, ca-ntr-o continuare firească a lucrurilor, mai ales că mi-a plăcut să îmi amestec culorile cu vibraţiile muzicale, să fac experienţe, se pare că din ce în ce mai reuşite.
3. E greu să reuşeşti ca artist în străinătate? E mai greu decât în ţara natală? Întreb asta deoarece mulţi artişti tineri speră într-o carieră înfloritoare pe alte meleaguri.
Da, este foarte greu. Preocuparea statelor europene este departe de a fi arta, se promovează non-valoarea, iar ca să trăieşti din propria ta pensulă, este extrem de greu. Eu am avut noroc.
4. De ce la întoarcerea în ţară aţi deschis un studio de înregistrări şi nu un atelier de pictură?
La acea oră în Ardeal nu există nici unul şi toţi muzicienii (care sunt buni prin locurile acelea) veneau la singurul studio de stat, Electrecord, să îşi înregistreze lucrările. Un atelier de pictură nu e greu să faci: e o încăpere goală cu geamuri mari şi luminoase, pe când un studio este o şcoală extrem de complicată, deoarece se trece prin maşinării orice fel de zgomot auzit în suflet, ceea ce este foarte greu.
5. Se spune despre muzica folk că nu mai e de actualitate, că “menestrelii” sunt depăşiţi de vremuri. Mai are muzica folk, protestatară prin definiţie, vreo şansă în era comercialului?
Eu cred că orice muzică îşi are locul pe pământul acesta, cu condiţia să fie făcută cu inima. Folkul nu face excepţie. Personal, îmi place folkul cu condiţia să fie bine cântat şi nu compus din aceleaşi 3 acorduri obositoare cenacliste şi flacariene.
6. Ca muzician, aţi colaborat cu Cirque du Soleil, un brand foarte apreciat la nivel mondial şi din care au făcut parte şi câţiva gimnaşti români. Cum a început colaborarea şi cât a durat?
Orice mare producţie are un departament de casting. Oamenii care lucrează acolo au menirea de a găsi ceea ce are nevoie regizorul, oriunde în lume. După o audiţie pur întâmplătoare la Montreal, m-au găsit la Cluj. Am plecat şi am început repetiţiile în rolul lui Dedalus, tatăl lui Icar. Cântăm şi jucăm în acelaşi timp, fiind un personaj liant între performanţele sportive ale multor oameni adunaţi de prin China, America, Rusia şi nu în ultimul rând Canada. Oameni cu un adevărat potenţial, păcat că erau trataţi ca nişte animale. Acesta a şi fost motivul despărţirii mele de Cirque, dar o păstrez în amintire ca pe una din cele mai fascinante experienţe artistice din viața mea.
7. Ce proiecte aveţi în desfăşurare în momentul de faţă? Muzicale şi nu numai.
Albumul “Azil” fiind gata, aştept cu nerăbdare momentul în care îl voi lansa pe piaţă românească şi care sper să facă deliciul celor care m-au urmat în experienţa mea muzicală.
8. Muzicieni care vă plac, pe care îi ascultaţi, care v-au influenţat.
Pink Floyd, Leonard Cohen, Dire Straits, Cât Stevens, John Denver, Rainbow, Deep Purple, Accept, Queen, etc.
9. Când e următorul concert în România şi unde vă pot vedea cei cărora li s-a făcut dor de muzică dumneavoastră?
Atunci când voi fi chemat să cânt într-un loc decent, voi spune că întotdeauna, “Prezent!”
10. E rândul dumneavoastră să ne întrebaţi pe noi sau să ne criticaţi constructiv.
Mi-am sărit rândul.”
Adrian Berinde – Pictorul…
Adrian Berinde – Mai departe
Şi dacă tot e vorba de Adrian Berinde şi muzica lui care îmi place extrem de mult, combinaţia sunetelor sale cu imagini din Sighişoara anilor ’60 nu face decât să mă încânte şi mai mult…