/ 0
Azilul lui Berinde
De miragecj la data February 2, 2011 în Rubrica CRONICUŢA CU PERIPEŢII
Ţărişoara asta a noastră, aşa cum e ea, se laudă cu un număr impresionant de artişti, mult prea mulţi îşi atribuie în mod eronat această titulatură. Vorba ceea, românul s-a născut poet (artist), nu e făcut să muncească. Dar lăsând uscăturile la o parte, există şi câţiva artişti extrem de buni, care reuşesc să creeze opere (muzicale în cazul de faţă) de valoare şi emoţii autentice. Puţini totuşi mă fascinează compoziţional, să fie doi, poate trei, iar unul cu siguranţă este Adrian Berinde.
Experienţa mea muzicală legată de Adrian Berinde a fost una egoistă. Eu, un laptop şi nişte căşti, nici măcar o carte n-avea loc între noi. Creaţia lui te solicită emoţional, dar şi mental, nu este o muzică de ascultat printre altele, cel puţin eu nu reuşesc. Mi-am dorit mult şi de mult timp să o aud şi simt în concert, pentru că live-ul e altceva, un alt nivel de percepţie, un schimb de emoţii. Iar duminica trecută această dorinţă mi s-a îndeplinit cu vârf şi îndesat.
După opt ani de pauză discografică şi şase departe de public, Adrian Berinde a revenit pe o scenă de concert în oraşul în care a crescut şi anume Cluj-Napoca. Gazdă i-a fost clubul Diesel, o alegere inspirată. Chiar dacă nu mai e ce a fost din punct de vedere al evenimentelor ce le găzduieşte, acest club are o anumită eleganţă şi prestanţă, iar faptul că a rezistat atâţia ani spune multe.
Pe scenă, alături de actorul principal, au urcat: Claudiu Purcărin – tobe & backing vocals (Nightlosers şi Sistem), Leszlo Lehel – chitară bas & backing vocals (AG Weinberger, Tabasco şi Forgiven), Grunzo Geza – clape (Nightlosers) , Kovacs Laszlo – chitară electrică (Desperado şi Speak Floyd) şi Jimi El Laco – chitară electrică şi vioară (Nightlosers). Muzicieni excelenţi, luaţi fiecare individual, iar împreună formează un adevărat “dream team”. Meritul pentru acest lucru este tot al lui Adrian Berinde, e o ştiinţă sau o artă să-ţi alături oameni atât de talentaţi şi să-i faci să vibreze alături de tine, oferindu-le un cadru perfect de desfăşurare.
Fiind un concert de lansare a albumului Azil, playlistul a cuprins majoritatea pieselor de pe acest material, dar şi compozitii de pe discurile precedente, precum “Captiv în Inutil”, “De-o umbră”, “Absent”, “Amigos Poncho” sau “Indecis”. Un moment mai special din playlist a fost “Cerneala ochilor tăi”, cantec ce, cum însuşi artistul a mărturisit, nu va fi înregistrat niciodată. Are un feeling aparte pe care un CD nu-l poate reda. “Azil”, piesa ce dă titlul albumului, a încheiat un concert căruia nu i-a lipsit nimic şi în care nimic n-a fost în plus. Dacă ar exista perfecţiune, aş putea să zic că a fost perfect.
Cuvinte mari aş putea folosi, poate în cazul de faţă n-ar fi deloc deplasat, dar pentru mine ce face Adrian Berinde rămâne o enigmă. Recunosc, am încercat să-i dau de capăt, n-am reuşit, iar acest concert mi-a adâncit mirarea. Dar cred că e mai bine aşa, unele muzici nu trebuie etichetate, unele muzici SUNT şi mă bucur că am şansa să le trăiesc. Mulţumesc, Adrian Berinde!